O aud ca prin vis pe Cristina, care raspunde intrebarilor, nu sunt atenta si incerc sa-mi omor timpul cu ceva. Nu vreau sa fosnesc, am standardul meu de decenta (desi nu mai am stare in banca iar albastrul asta ma omoara!), asa ca-mi arunc ochii pe caietul deschis, incercand sa-mi descifrez combinatia de mazgaleala cu scris evoluat.
“Imaginatia. Definitie. Procesul psihic cognitiv superior de combinare si recombinare a datelor si experientelor anterioare pentru a obtine proiecte noi si originale.”
Imi aduc instantaneu aminte de o maxima dintr-un colt al ziarului pe care-l citeste maica-mea si de care ma impiedic tot timpul prin casa: “Imaginatia este singura arma impotriva realitatii”. – Jules de Gaultier. Nu stiu cine este sau cine a fost, bineinteles ca am tot amanat momentul de a ma documenta. Imi imaginez insa ca a fost … N-am timp, pentru ca aud tema pentru acasa: “Referat – O zi fara imaginatie. Daca vreti zece.”
Vreau. Floare la ureche. Imi imaginez deja nota din catalog, plus felicitarile de rigoare.
Suna. Si-abia atunci ma intreb, speriata, ca si cum zgomotul soneriei ar fi declansat resortul principal al mintii mele: “cum adica, fara imaginatie?!….”  OK. Nu disper. O sa exersez cu mine insami.

Plecam acasa. Nu ma gandesc deloc la referat, pentru ca nu vreau sa fiu motivata in niciun fel. Automotivatia este cheia. Dar n-o am, asa ca merg mai departe. In statia de autobuz este aceeasi aglomeratie ca de obicei, nu vine nimic, doar un troleibuz aproape gol care merge in aceeasi directie, doar ca ocoleste un pic.  Nu ma urc, pentru ca nu-mi pot imagina ce bine-ar fi sa ajung acasa in conditii decente. O sa rezist eroic rutinei zilnice si o sa dezvolt pana la maxim rezistenta la schimbare. O sa ma alatur turmei, sa nu-i mai aud pe psihologii astia cu combinarea si recombinarea experientelor anterioare! Iar cu referatul, o s-o las mai moale, pentru ca mi-e foame tare si nu pot gandi coerent. Astept in continuare autobuzul si ma gandesc ca aseara maica-mea n-a apucat sa faca de mancare, asa ca nu voi avea incotro si voi lua niste mazare congelata, pe care o s-o inghit bob cu bob. Mi-ar trebui prea multa imaginatie pentru a ma hrani decent, mai ales ca frigiderul nu-i chiar gol. Traiasca bobul de mazare!
In sfarsit, vine. Ne urcam, ne zguduim pe drum lipiti unii de ceilalti, viata e minunata.
In fata Palatului Cotroceni, pana de cauciuc, pana de motor, pana de sofer… S-o luam pe jos, asadar, pentru ca traim bine, din ce in ce mai bine. N-am imaginatie pentru a broda in gand niste expresii neacademice, asa ca maresc pasul, ca exercitiul fizic sa-l anihileze pe cel psihic. Cand ma lovesc zgomotos de o echipa de rugby, sunt gata insa sa cedez si sa las imaginatia sa ma invadeze. Intre vlajgani, Domnul Presedinte. “Buna ziua, domnisoara”. Raspund politicoasa salutului si ma gandesc, in timp ce-l fixez cu privirea aproape nepoliticos, ca as putea sa ma substitui baii de multime pe care presedintele o adora si sa-l intreb: “Domnule Presedinte, va iubesc, ce sa fac,  salutari si de la maica-mea (n-as risca insa sa mentionez de optiunile politice ale bunicului…), dar va-intreb, ca o liceeana angajata care sunt : vre-un ravas domnului ministru al educatiei nu puteti sa-i trimiteti? Sa-l intrebati ce are de gand cu liceele bilingve, ca tot se-aude ca vrea sa le desfiiinteze, ca benzina-i acum mai scumpa si mai multa de cand are masina noua, de unde sa mai ramana bani pentru dotari si profesori din strainatate?! Si Dumneavoastra, Domnule Presedinte, cand mai coborati pe partie, la Poiana Brasov, nu puteti sa cotiti un pic, dupa brazii din stanga si va opriti drept in poarta colegiului nostru, sa va mai spunem si noi ce avem pe suflet….”
Insa tac, nu combin nicio data cu nicio experienta, las echipa de rugby sa-si faca gramada  acolo unde trebuie si-mi vad de treaba.

Acasa, seara, talk-show-urile maica-mii. (In tara asta, in casa asta, in camera asta, numai talk-show-uri.) O aud strigandu-mi: “I-auzi! Dom’ Presedinte  a fost la ministrul vostru si l-a cam scarmanat , ca vroia sa le distruga profilul alora de la agricol, din provincie!! Ce tampenie, auzi, sa ramana tara asta fara agricultori, tocmai acum cand am intrat in UE, bine c-a intervenit!…Ce zici, poate reusiti si voi sa-l abordati cu problema voastra, cine stie?! Sa dai cu sapa printre weed-uri si sa stii sa mulgi bull-ul cu computerul….., asta-i viitorul… ”
…. E o draguta maica-mea, mai ales cand ma ia peste picior, asa ca ma prefac ca n-o aud, ca sa nu fiu nevoita sa-i explic diferenta dintre un taur si o vaca, fie ea chiar si in engleza… Simt insa nevoia unei forme de autotortura, dar n-am destula imaginatie sa improvizez una… Ce-ar fi fost daca i-as fi spus eu domnului Presedinte ce aveam pe suflet, mai ales ca era dispus sa ma asculte?! Nici nu vreau sa-mi imaginez si oricum nu mai am timp, pentru ca am de facut referatul la psihologie.
Stau o ora, stau doua, nimic. In final, scriu: “N-am destula imaginatie ca sa scriu despre lipsa ei.” Si, ca sa pun capac lipsei de mele de maturitate, postez referatul pe site-ul cu pricina, ca sa ma razbun pe toate lipsurile mele, trecute, prezente si viitoare.
Noapte buna.
A doua zi, toti colegii mei aveau acelasi referat, adica al meu, luat de pe net, insusit si asumat. Lipsa de imaginatie?!….Neeeeeah, lipsa de creier.

Anunțuri